Adaugate recent:
Adaugate recent

Debbie Ford - Efectul Umbrei


{[['']]}

Dark City - Orasul intunecat

"Dacă soarele nu mai apare pe cer, iar tot orașul adoarme subit la ora 12 noaptea, atunci înseamnă că ești în Dark City. Odată ce ai intrat în Orașul Întunecat, mintea începe să-ți joace feste, iar amintirile tale devin material de lucru într-un experiment straniu. John Murdock (Rufus Sewell) se confruntă cu această problemă atunci când se trezește într-o cameră de hotel, alături de cadavrul unei prostituate. Suferind de amnezie, personajul Murdock pleacă în căutarea propriei identități, pe urmele lui aflându-se atât inspectorul de poliție Frank Bumstead, interpretat impecabil de William Hurt, care-l suspectează de uciderea unor prostituate, cât și niște indivizi dubioși, numiți în film The Strangers. Având o memorie colectiva si posedând diverse puteri, The Strangers puteau modifica realitatea înconjuratoare prin puterea minții. Descoperind că John este unul de-al lor și că poate “altera realitatea”, acesta devine periculos pentru specia superioară, deja aflată pe cale de dispariție. In căutarea propriului trecut, John Murdock este ajutat de un psihiatru, doctorul psihiatru Daniel P. Schreber (Kiefer Sutherland), cel care a ajutat la crearea labirintului mental în care se aflau toți locuitorii orașului. Dacă amintirile unui om nu sunt consecința propriului său trecut, ci provin din altă sursă, putem spune că omul este suma amintirilor sale? În căutarea a ceea ce ne face unici ca oameni vom găsi ieșirea din labirint. Dark City este un film de excepție, ce îmbină elemente clasice ale genului SF cu idei din psihologie. Este un film captivant, atât din punct de vedere vizual cât și al poveștii. Spiritul de observație îți este testat și parcă devii un fel de detectiv în căutarea dezlegării misterului din Orașul Întunecat." Cum ar fi daca azi am realiza ca realitatea pe care o traim nu este decat un vis, sau o minciuna, o minciuna fabricată in cele mai mici detalii? "Dark City" poate fi numit unul dintre cele mai bune filme SF ale anilor 90, precursorul filmului Matrix într-un fel, un film care a scapat privirii multora dintre noi la vremea la care aparea (1998), cu un an inaintea celebrului Matrix. La prima vedere am putea zice ca am gasit sursa inspiratiei pt. Matrix pentru ca multe dintre elementele prezentate in Matrix se regasesc in Dark City, insa filmele au fost realizate cam in aceasi perioada de timp (timpul de productie al unui film de mare buget se poate intinde si pe 2-3 ani, iar in cazul filmului Matrix , cu siguranta a durat atat, la ce efecte revolutionare au fost folosite). Exista pareri care spun ca filmul prezinta mult mai bine subiectul Matricei si ca ofera o viziune mai concreta si mai putin abstracta pentru mintea multora dintre noi si ofera de asemenea concluzii mult mai clare decat in Matrix. Pare a pune problema realitatii si manipularii acesteia ca si in Matrix, dar in plus se pune si problema umanului, care intr-o mare masura lipseste din Matrix: ce ne face pe fiecare dintre noi sa fim umani? Suntem mai mult decat suma experientelor noastre? Într-adevăr, cine sau ce suntem noi dacă amintirile noastre sunt sterse? Ce se întâmplă când descoperi că tu nu eşti cel din amintirile tale? Ce ne defineşte ca fiinţe? Mulţi trăiesc în amintiri, considerându-le pe acestea propria lor identitate. Însă după cum afirmă majoritatea misticilor, identitatea noastră nu se regăseşte cu adevărat nici în corp, nici în minte (implicit memorie, amintiri, cunoaştere, idei, puncte de vedere, samd) ci undeva mai adanc, in sufletul nostru, pe care extraterestrii din film il şi cautau. Oare întâmplător şi aceşti extratereştrii tot sufletul omului îl căutau, ca în multe alte filme SF? Corrado Malanga ştie el ce ştie ... Filmul este în esenţă o metafora a inchisorii in care omul traieste si ne arata ce "ravagii" poate face un singur om trezit într-o lume adormită, cu adevărat.
{[['']]}

Home [Acasa]

{[['']]}

Staya Erusa – Găseşte cartea cunoaşterii (2007) – online subtitrat

Cea mai mare provocare a acestor vremuri este cu siguranta schimbarea modului de a gandi.Acest lucru a devenit evident,iar informatiile ce prezinta necesitatea schimbarii abunda,este nevoie noi dovezi care sa ne motiveze sa facem pasi concreti pe drumul dezvoltarii constientei.Aceasta deoarece schimbarea gandirii necesita intelegerea lucrurilor. Suntem o singură familie cosmică. Suntem una dintre multele manifestări ale conştienţei. Suntem cu totii Unul, supuşi aceleaşi evoluţii spirituale. Viaţa este eternă, am trăit mii de vieţi. Am fost tot… Au existat multe alte civilizatii înaintea noastră. Există Legea Reîncarnării şi Legea Cauzei şi a Efectului. Suntem responsabili pentru tot ceea ce facem. Felul în care gândim, are influenţă asupra vieţilor noastre, chiar şi asupra climei. Nimeni nu poate schimba ceva cu adevărat, dacă nu înţelege procesul. Pentru a schimba este nevoie să înţelegem. Staya Erusa ne oferă o introspecţie în conştiinţă, în viaţă şi moarte, printr-o imagine de ansamblu la nivel mondial. Denumirea “Staya Erusa” nu are niciun sens. Are însă nevoie de-o rezolvare.
Omenirea se confruntă cu provocări enorme precum sărăcie, foamete, mediu, energie şi apă, boli, război, agresiuni şi terorism. Politicile actuale şi simplele abordări nu sunt suficiente. Toate soluţiile ne conduc spre acelaşi răspuns: “mai mult decât până acum”. Trebuie să gândim în mod diferit şi să privim totul dintr-o perspectivă mult mai extinsă! Staya Erusa a început ca un proiect de film în 2004. Scopul este de a contribui la consolidarea conştiinţei omenirii şi, prin urmare, de a conduce spre un alt mod de gândire. “Staya Erusa – Găseşte cartea cunoaşterii” este un film ce descrie şi explică o realitate mult mai largă decât ştim: de unde venim, ce este conştiinţa, ce este reîncarnarea, vieţile extraterestre etc. Filmul a fost realizat de Ronald Jan Heijn, acesta reușind să reunească în acest proiect oameni de mare valoare: - Uri Geller (cel mai investigat om cu abilități paranormale), - Harry Beckers (cu o poveste de viață ieșită din comun), - John Alexander (colonel în Agenția Națională de Securitate S.U.A.), - Neville Hodgkinson (jurnalist la The Times și The Sunday Times și scriitor), - Prof. Brian Josephson (fizician, câștigător al premiului Nobel), - Dr. Pim van Lommel (cardiolog, expert în studiul experiențelor de moarte clinică), - Dr. Edgar D. Mitchell (astronaut, fondator al Institutului de Științe Noetice), - Dr. David Morehouse (ofițer U.S. Army, autor al bestseller-ului “Psychic Warrior”), - Dr. Andrija Puharich (fizician, inventator și parapsiholog), - PhD. Jack Sarfatti (fizician teoretician, vizionar și autor), - Robert Temple (autor recunoscut pentru “The Sirius Mystery”), - PhD. George Weissmann (fizician teoretician, autor al “The Quantum Paradigm”), - Colin Wilson (autor a peste 120 de cărți).
{[['']]}

Legea atracţiei universale - Vibraţia gândului



{[['']]}

Klaus John - A Trip To Inside - Holotropic Breathwork

What can be achieved with Holotropic Breathwork:
- Release of stress, tension and psychosomatic blockades;
- Integration of unfinished elements of ones life history, birth, and transpersonal experiences;
- Getting awareness about own mental "programs";
- Release from addiction and dependency;
- Processing psychedelic experience;
- Improvement of self-acceptance;
- Increase of joy of living and creativity;
- Facilitation of trust into the universe and of mental / spiritual growth;
- Deeper human encounter, understanding and communication.
"Dramatic changes come when previously suppressed joy of living is released or even old pain and tension get solved and leave space to a more balanced way of living."
Stanislav Grof

The Making of this film:
In the beginning of 2008, Juri Schmidt presented his concepts and work to Klaus John. After intensive preliminary talks and own participation in a workshop, the project matured. Juri developed a special shoulder stand to take professional recordings without disturbing the participants during a two-day workshop. There were strict requirements for quality because it was a diploma thesis. In addition, there was the claim that the experience of the participants should be shown factual and ethical correctly. Also according to the participants, this goal was fully achieved. For presenting the experience focussed on practice and for the dramaturgy, theory and a presentation along a timeline was largely abandoned. Juri Schmidt shows his perspective of events with intensive support and advice by Klaus John.
The observer will also get his own view of things. Topics such as death and abuse can stir up and polarize. Finally it is important to know that it is a healing process and all the participants are fine after such an experience. This booklet and the epilogue provide information to watch the film in the context of the topography of the unconscious developed by Stanislav Grof. In the epilogue, Klaus John discusses the difference between psychedelics and Holotropic Breathwork and shows some missing perspectives.







{[['']]}

La Răscruce de Drumuri - Durerile naşterii unei noi viziuni asupra Lumii

Crossroads - Labor Pains of a New Worldview



{[['']]}

Ceva necunoscut face ceva ce nu stim


{[['']]}

Minti luminate (Living Luminaries)

{[['']]}

Karunesh - Heart Chakra Meditation (1994)



Karunesh - Heart Chakra Meditation - full album


Heart Chakra Meditation Karunesh Original Instructions
{[['']]}

Pamantenii (Earthlings)



{[['']]}

Dumnezeul minunilor (God of Wonders)



{[['']]}
 
Support : Creating Website | Johny Template | Mas Template
Copyright © 2011. Video Spiritual - All Rights Reserved
Template Created by Creating Website Published by Free Blogger Templates
Proudly powered by Blogger